Category: Blog

SoccerBallBuilding
Este incredibil ce poate aduce increderea de sine. Unii au cariere si stele pe Hollywood Boulevard fiindc-au avut la momentul potrivit doza aia de curaj/tupeu/incredere.

Tine si de psihologia individuala dar tine foarte mult si de educatie, de modul in care esti invatat de catre familie si scoala sa vezi lumea. E ceva care se numeste predictie autoindeplinita si functioneaza cam asa: daca ti se spune ca esti prost, de c**** si ca o sa gresesti, sansele ca tu intr-adevar s-o dai in bara cresc foarte mult. Si situatia aia-n care un natarau de pe margine iti zice CASH exact inainte sa faci ceva, este in linii mari cam acelasi lucru: in momentul ala iei in considerare posibilitatea ca ai putea sa gresesti, iti scade increderea in sansele de a-ti iesi si gata.

Romanii, ca parinti, nu stau extraordinar de bine. Zic asta pe fundalul prostiei pe care o vedem zilnic si de care sunt oarecum vinovati, pana una alta. Nici profesorii nu sunt extraordinari. Am vazut niste natangi la catedra care nu stiu cum Doamne iarta-ma reuseau sa-si tina echilibrul pe doua picioare. Facand abstractie de orice altceva ar scoate pe gura oamenii care formeaza mintile copiilor, mie unul mi se pare plesnibil faptul ca li se inspira din start o neincredere fata de lumea in care traiesc, fata de oameni, fata de tara si fata de viitorul lor in general. Nu zic sa crestem armate de naivi sau de pionieri dar hai sa-i invatatm pe cei mici sa creada …in CEVA! In ceva bun, in ei insisi, in posiblitatea ca poate n-o sa fie ca dracu viata lor. Omuletii aia nu stiu nimic despre lume, daca tu le spui ca viata e grea si lumea-i urata, ei nu au de unde sa te contrazica si te vor crede. Si e pacat!

Pe langa faptul ca ne dam in cap singuri din motive imaginate cu drob-ul de sare de pe horn (povestea aia mi se pare ca descrie absolut perfect cum gandim noi ca tara), daca mai si exista motive reale de ingrijorare, s-a rupt filmul. E de-ajuns sa cadem o data si e KO. Nu mai exista o a doua sansa, un come-back, o partea a doua a povestii … nu! Stam la pamant sau cel mult ne ducem si scriem o doina despre ce s-a intamplat. De fapt, versiunea cea mai fericita e post-event-ului e cea-n care ne-mbatam, povestim cu prietenii la o bere, facem haz de necaz si pana maine a trecut: nu mai suntem suparati. “Laaaaaasa, ba ca doar n-o sa murim”. Si e pacat.

Dan C. Mihăilescu, nenea care ne aduce cartea pe PROTV, a zis la un moment dat ca lui, ca roman, ii vine uneori sa se mangaie pe crestet si sa-si spuna singur “Lasa c-o sa fie bine!”. Poate nu e vina noastra, ca istoria ne-a tras-o atat de tare incat poate de asta suntem intruna cu capul plecat. Pe de alta parte, Imperiul Roman daca mai astepta un pic venea cu tancuri peste noi in timp ce dacii o ardeau in piei de animale. In fine …

Parerea mea e ca de asta suntem unde suntem, de asta avem doar varfuri sporadice (oameni intr-adevar ilustri care sunt pusi in valoare in alte tari in timp ce aici mureau de foame) si de asta Romania o sa piarda in seara asta cu Grecia.

– Sa terminam cu 2:0??? Laaaaaasa, ba ca doar n-o sa murim. Ce, nu mai sunt campionate?

  • http://www.blogger.com/profile/13755717567580052174 Ana

    Traiti-ar cum le zici šŸ˜® !!!! Nu pot sa ti dau mai multe like uri la asta :|..iar la partea cu scoala..ai atata dreptate..am trait si eu pe pielea mea si e nenorocit de urat cand esti mic si vrei sa inveti totul iar in fata tu sunt niste analfabeti si nu te pot invata nici ceea ce stii deja.